M-am născut în Sibiu, într-o familie cu posibilități materiale modeste, inițial. Părinții erau muncitori la Balanța, o uzină care producea cântare. Nu am simțit lipsurile, joaca era în prim plan.
Dar îmi aduc aminte că, mai mereu, ne era foame. Am răsfoit, acum câteva zile, jurnalul tatălui meu. În care scria: „Efectiv n-am ce mânca, nici eu, nici copiii. […] Când mă uit la fete, mă cuprinde un sentiment sinistru că nu pot să le astâmpăr foamea decât cu ciorbă, cartofi și cam atât”.
Reușeam, cumva, să ne descurcăm, mai ales vara, când luam cu asalt toți corcodușii din zona în care locuiam, și mâncam fructele necoapte, verzi, tari, acre. Apoi venea perioada de mers la bunica, la țară, unde totul era bine. Acolo am avut onoarea să-l cunosc pe învățătorul satului, care ne aducea, când și când, cărți și ne spunea povești pilduitoare, despre oameni buni.
De la părinții mei am moștenit câteva daruri: de la tata – disciplina, munca asiduă (inclusiv muncile câmpului; tata muncea mult), generozitatea, toleranța, talentul muzical (tata avea voce și era un excelent dansator).
De la mama – darul vorbei (scria poezii care mi se păreau, atunci, din altă lume), creativitatea (talentul la desen - ne desenase figurine din desene animate pe pereții mohorâți ai camerei și reușea să transforme o haină ruptă într-o piesă vestimentară tare șic) și pasiunea pentru citit (mama citea mult și reușise ca, din puținii bani, să alcătuiască o bibliotecă zdravănă). De ziua noastră ne cumpăra cărți.
Apoi, tata a hotărât să facă ceva. A intrat la fără frecvență la Facultatea de Drept a Universității din București și a devenit jurist în anul 1990. Cât era student, îmi aduc aminte că, după o tură de noapte, dormea câteva ore și, a doua zi, îngropat în cursuri, învăța (mie cartea de Drept Roman mi se părea imensă).
Îmi doream și eu să urmez Dreptul, dar, după ce am terminat liceul pedagogic din Sibiu, am intrat la Facultatea de Litere a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și, după absolvire, am ajuns profesor la același liceu pedagogic.
În anul 2000, am avut o discuție cu tata: voiam să fac a doua facultate, Dreptul, gândindu-mă că am putea iniția ceva împreună. Nu a mai fost cazul, deoarece, în același an, a fost diagnosticat cu cancer metastazat masiv și a murit. Dar, pe patul de moarte, ne-a zis: „O să faceți ceva la serviciul vostru. Cei mai importanți sunt copiii”. Credea că nu văd, dar o lacrimă a pornit la vale spre tâmple.
Vorbele acestea au devenit, de atunci, călăuza mea în meseria de profesor. Să fac tot ce depinde de mine ca munca aceasta să aibă sens pentru elevi. Mi-am dat seama, ajungând în București la Colegiul Național „Spiru Haret în anul 2011, că cel mai important era să creez un climat care să-i motiveze pe elevi și să-i facă să-și dorească să mai stea la școală după cursuri.
Sosise timpul ca toate acele daruri să fie date mai departe.
Și, pentru că învățasem chitara și cântam binișor, am deschis cercul de chitară. În primul an au venit doi copii. În anul următor, 10, apoi 20...
Pentru că îmi plăcea să fotografiez, am obținut atestat de fotograf, în 2012, și am inițiat cercul de fotografie.
Talentul de la desen l-am convertit în pasiunea de a edita imagini și de a realiza grafică de revistă. Așa că am învățat și hățișurile InDesign-ului, coordonând echipa de grafică de la „Vlăstarul”, revista pe care liceul o are din anul 1923. Muncesc cot la cot cu copiii ca revista să aibă un design deosebit.
În Alchimistul există o frază, pe care cred că o știți: „Când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău”. În 2017, visul meu de odinioară de a urma Dreptul a prins contur, astfel că am absolvit facultatea în 2022 (tot la fără frecvență).
Am inițiat un opțional de Educație juridică și, zilele trecute, un grup de elevi m-a rugat să deschidem un club de drept, Spiru Verdict! Cumva, viața mi-a făcut dreptate.
La final, nu pot să spun decât că dreptatea există, dar nu fără sacrificiu. Dacă vrei să ți se facă dreptate, mai întâi privește înlăuntrul tău și întreabă-te dacă tu ai făcut tot ce a stat în puterile tale ca ea să se îndeplinească. Abia apoi îndreaptă-ți privirea către cei din jur. Mereu vor fi prin preajmă oameni care să te ajute!
