Vlad: Domnule Petri, ce blestem o fi pe poporul ăsta să aleagă între doi foști comuniști?
Răzvan: Domnule Adamescu, credeți în Dumnezeu?
V: Nici azi-noapte nu v-a plăcut întâlnirea cu domnul Vîntu?
R: Eu vă întreb doar, fiind soția mea aici în studio, dacă puteți să-i cereți scuze, că nu are săraca nicio vină pentru toate aceste mizerii.
V: Imediat după ce dumneavoastră vă cereți scuze în numele echipei dumneavoastră că m-ați făcut vânzător de copii.
R: Domnule Adamescu, să facem o treabă ca bărbații... aicea suntem între noi.
V: Ghinon!
R: Cuvintele anterioare au schimbat, cel mai probabil, cursul istoriei României. Dacă nu, măcar ne-au oferit șansa de a afla ceva despre cei care își doresc să ia decizii în numele nostru și pentru viitorul nostru.
V: De ce nu mai avem așa ceva? Nu doar dezbateri prezidențiale, dar însăși politica pare că nu mai e de interes pentru o mare parte a populației României. Politicienii noștri preferă să se închidă în studio-uri la one-to-one-uri atent pregătite, cu întrebări servite și ușoare, mult prea ușoare.
Discuțiile despre politici publice, despre programe, despre viziunea lor asupra României și a Europei nu (mai) există. De ce?
R: Suntem învățați de mici că politica e ceva murdar, tabu, „pe interes”. Dacă ești politician în România sigur ești corupt și implicit încrederea în instituțiile democratice este alarmant de scăzută.
Abia că găsim 1 din 100 oameni care să aibă încredere totală în Guvern, Parlament sau Președinte, cele trei instituții de bază ale democrației noastre. Profesorii nu vorbesc despre politică deloc pentru că școlile se declară „apolitice”, în timp ce directorii de școli și licee sunt numiți politic, iar primarii împart elevilor calendare cu fața lor.
Studenții se autocenzurează pentru că universitățile spun că sunt „apolitice”. Recent am fost la un eveniment într-o universitate unde nu au lăsat politicienii să vorbească despre programele lor la o dezbatere electorală organizată chiar de ei. Desigur, majoritatea profesorilor și conducerea este, formal sau informal, afiliată politic.
V: Nu se face educație civică, educație pentru democrație, nu ni se cultivă niște valori esențiale pentru democrație. La școală nu se vorbește despre aproape nimic din ce s-a întâmplat în ultimii 35 de ani, de parcă democrația în România n-a fost decât un vis.
Trăim într-o societate în care ne lipsește cultura critică. Discuțiile de la televizor și din online sunt superficiale. Împrumutăm direct concluziile unor dezbateri politice care au loc de ani de zile în străinătate. Nu putem purta discuții despre subiecte sensibile și importante și atunci când o facem nu știm cum să trecem de suprafață, ne axăm pe ce au spus și au făcut unii și alții.
R: De ce? Printre altele, nu am reușit să facem din școlile și universitățile noastre spații în care să putem aborda, fără teamă, subiecte tabu, grele, sensibile, politice sau ideologice. Nu învățăm să argumentăm, să criticăm liber sau să avem curajul de a lua, uneori, poziții radicale. Ne speriem de orice subiect mai delicat și ignorăm faptul că absolvenții intră în viața de adult fără pregătirea pe care o democrație autentică o cere de la cetățenii săi.
În lipsa dezbaterilor adevărate și grele, politica din România a devenit foarte personalizată. Este despre Geoană, Ciolacu, Lasconi, Ciucă, Simion, Iohannis etc, și motivele lor personale și egoiste pentru care vor funcții, nu este despre idei.
V: Au trecut deja 35 de ani de la revoluție, mulți nu eram nici măcar născuți atunci, suflul libertății de atunci nu mai e de ajuns, se pierde. Generația noastră a trecut pragul școlii când România intra în UE. Pentru noi și pentru cei care vin după noi există doar România democratică și europeană. Lucrurile astea ni se par atât de normale și de meritate că nici măcar nu ne mai gândim la ele. Dar democrația și Europa nu sunt de la sine înțeles. Pot dispărea la fel de brusc cum au apărut. Câteva mii de voturi în minus în Republica Moldova, și viețile a milioane de moldoveni și români ar fi fost foarte diferite în anii care urmează.
R: Cum putem să schimbăm modul în care ne raportăm la politică? Noi am studiat și trăit în Marea Britanie, dar ideile care urmează se aplică în mai toate vechile democrații.
Există cluburi de partide la universități care organizează dezbateri periodice între ele, dar și între studenți și politicieni. E un du-te - vino continuu între politicieni și universități, unde politicienii sunt invitați și criticați, certați și puși să își explice raționamentul, voturile, pozițiile. Sau merg pur și simplu din interes să asculte ce au de zis profesorii și mediul academic în general. Nu mai putem trăi cu iluzia că putem separa de politică un mic colț individual, doar al nostru.
V: Trebuie să „politizăm” unele discuții. Dezbaterea ideologică și pe politici are rostul ei, în timp ce tehnocrația nu prea are răspunsul la întrebările cele mai grele. Avem nevoie de expertiză și de viziune politică, dar nu putem să delegăm experților responsabilitatea pentru viitor.
Sărăcie, drumuri, definiția căsătoriei și a familiei, admiterile la universități și licee, drogurile și libertățile sexuale, toate au la bază o concepție despre viață și fiecare societate alege și își modifică modul în care le privește. Dacă refuzăm să le discutăm și, la fel de important, nu învățăm la timp cum să le discutăm, riscăm să rămânem permanent la periferia discuției, la suprafață și pe loc.
R: Trebuie să ne și enervăm. Să îndrăznim să vorbim despre politică, să fim obraznici cu întrebările noastre. Să învățăm să trăim cu politica, să tragem la răspundere politicienii încă din școală, indiferent dacă profesorii te ceartă că ai fost „impertinent”. Toți avem o părere despre încotro ar trebui să ne îndreptăm. Trebuie să vedem politica ca un vehicul pentru acele idei, ca pe un proces la care participăm ca să ne fie mai bine.
V: Trebuie să ne obișnuim cu ideea că politica nu înseamnă doar politică de partid. Politica e și atunci când faci voluntariat, când semnezi o petiție, mergi la un protest sau te duci la o ședință de consiliu local. Politica nu se întâmplă doar când votezi, ci și când vorbești cu un prieten despre un candidat, despre o idee, când te gândești la cum ai schimba tu lucrurile sau când mergi observator la vot — lucru pentru care încă vă puteți înscrie săptămâna asta.
Există o concepție greșită asupra politicii în România, care duce la o înțelegere și o încredere scăzută în democrație. Ține de noi să facem politică altcumva.
R: Nu trebuie să ne votezi pe noi, Răzvan sau Vlad. Nici măcar nu trebuie să ne crezi pe cuvânt. Ba chiar te invităm să ne contrazici. Ce credem că ar bine să faci, totuși, este să urmărești Politică la Minut unde încercăm să vorbim altcumva despre politică, așa cum ni se pare că ar trebui să o facem cu toții în societate. Acolo și nu doar, încercăm să facem politica mișto, dar și să scriem, să explicăm, să apărem la TV și să moderăm dezbateri despre temele care chiar contează în România.
Pe scurt, facem politica să fie a noastră: ceva normal, nu murdar, cu dezbateri înflăcărate dar civilizate. Și cu speranța că implicarea civică, nu un politician sau un partid, va salva cu adevărat România.
