Sunt Matei și, împreună cu colegii mei din Re:Rise, facem tot ce ne stă în putință pentru reducerea riscului seismic din România.
Cei mai mulți dintre voi ați auzit despre cutremurul din 4 martie 1977: impactul și urmările sale reprezintă una dintre cele mai negre amintiri ale noastre. Faptul că există cutremure în zona în care trăim nu e, însă, o noutate. Și, cu atât mai mult, nu e un lucru pe care să-l putem schimba.
Cutremurele pur și simplu se întâmplă. E important, însă, ce facem înainte și după cutremure. Tratându-le cu seriozitate și sinceritate ele reprezintă o șansă pentru a deveni mai pregătiți.
Astăzi vom vorbi despre ce se întâmplă când NU tratăm cutremurele cu sinceritatea și seriozitatea pe care le presupun. Vom vorbi despre cum am ratat șansa de a învăța ceva din cutremurul din ‘77.
Unul din lucrurile care mi se reproșează atunci când vorbesc despre el este că nu l-am trăit pe viu. Pe bună dreptate. Faptul că nu existam în ‘77 este o realitate pe care nu voi avea cum s-o schimb vreodată.
Din fericire, însă, nu eu sunt singurul povestitor astăzi. Cel care vă va spune despre reacția sistemului de după cutremurul din ‘77 se numește Gheorghe Ursu și este eroul reducerii riscului seismic din România. Inginer în cadrul unui institutul național la momentul cutremurului, el a fost numit șef al consolidării blocului Patria. ARO, cum se mai numea. Au urmat zile cumplite, cu ingineri și arhitecți lucrând cot la cot pentru a salva miile de clădiri grav afectate din București. Și oamenii din ele.
Partidul a decretat că intervențiile de consolidare nu pot costa mai mult decât 25% din valoarea totală a clădirii, dar….
(00:00) A început să se exercite o presiune tot mai violentă și mai brutală asupra șefilor de proiecte, să reducă la minimum intervenția, ca totul să se termine cât mai repede. De fapt, ni se spunea că problema principală este prețul mult prea mare, dar noi respectasem acești 25% din preț. Problema era, însă, repede - repede, să se termine, să nu se mai vadă, să nu mai apară schele, să nu știu ce… (00:23)
(00:29) Ne-a picat fisa nouă că totul venea de sus de la Ceaușescu, care în drumul său zilnic de la (00:32) ..(00:44) Snagov până în centrul Bucureștiului, la CC, în loc să vadă o capitală din ce în ce mai înfloritoare, și curată și măturată, vedea apărând noi schele, noi șantiere, noi buldozere, noi nu știu ce (00:57).
(01:00) Comisiile astea de experți anulau astăzi proiectul pe care-l avizaseră ieri, fiindcă e prea scump. Peste 4 zile, după ce noi acceptasem.. Făcusem concesiile care ni s-au cerut.. „nu, e prea scump! Renunțați la etajul 3! Renunțați la etajul 2! Numai subsolul și parterul… sau, maximum și etajul 1, care trebuiesc consolidate” (01:19)
Urmările acestor indicații le vedem și azi. Sunt sute de blocuri în București unde consolidarea elementelor s-a oprit la etajul 1, uneori la etajul 2.
(01:22) Am luptat, am rezistat, am renunțat… în fine, s-a găsit totuși un pic de modus vivendi în care natural noi am renunțat la foarte multe lucruri, dar am menținut ce ni se părea esențial.
(01:33) Până când, sâmbătă, 2 iulie, 1977, suntem anunțați că luni, 4 iulie, suntem convocați toți la Comitetul Central, la tovarășul Ceaușescu. (01:43)
(01:45) Toți șefii de proiecte, plus directorii de instituții, plus miniștrii, plus profesori universitari. Cam 300 de cadre tehnice, cele mai bune cadre tehnice ale Capitalei în materie de construcții. 4 iulie, când se împlineau 4 luni de la cutremurul din 4 martie. (01:59)
Veți asculta acum ce spune Gheorghe Ursu despre ședința din 4 iulie. Toate aceste înregistrări au fost făcute de un prieten de-ai lui, cu ocazia unei vizite la Paris în 1978. Există, de asemenea, și o mărturie scrisă: câteva note din jurnalul personal cu pasaje din ce a ordonat Ceaușescu în cadrul ședinței.
Mai mult decât atât, a existat și o scrisoare pe care Gheorghe Ursu a trimis-o la Europa Liberă pentru a ne avertiza – pe noi toți – cu privire la cele hotărâte atunci. O scrisoare pentru care avea să plătească cu viața. Multă vreme, ea a fost singura noastră informație despre ședința din 4 iulie ‘77.
Acum câțiva ani, stenograma oficială a ședinței a fost găsită în Arhiva PCR. Iar ea confirmă 100% dorința lui Ceaușescu de a opri consolidările, cât și realitatea că experții prezenți în sală n-au putut să i se opună.
(02:00) Acolo s-au dat niște rapoarte, nimeni nu știa cam ce ar vrea Ceaușescu, dar se știa că el e foarte nemulțumit de ce se face. (02:06) …
(02:21) Îi întrerupea pe toți vorbitorii, vorbitorii erau: primarul general al capitalei, cei 8 primari ai sectoarelor, vicepreședintele capitalei, primul vicepreședinte, inspectori de stat, etc. Pe majoritate îi oprea cu o mare brutalitate, le pune niște întrebări la care ei nu știau.. Încotro bate vântul exact, și cum trebuie să răspundă:„da” sau „nu”... Ăsta le vorbea cu un dispreț grozav (02:47)
(03:24) Și, după ce i-a ascultat, i-a întrerupt, i-a terorizat, i-a nu știu ce dracu, întreabă: ei, aveți ceva de spus? Voi, ăștia.. (03:33).. (03.35) ..proiectanții, directorii de la institute.. (03.38)
(05:27) Tăcere mormântală. Mă așteptam măcar unul să ia cuvântul, ca dup-aia să iau eu cuvântul să spun fraza asta. Dar n-a spus nimeni. Și-atuncea, într-un moment de lașitate pe care n-am să mi-o iert niciodată în viață, am tăcut și eu. (05:40)
Aici, Gheorghe Ursu povestește despre cum plănuise să intervină și să încerce să îi explice chiar lui Ceaușescu cum consolidările salvează vieți de oameni la următorul mare cutremur, pregătind clădirile să îi facă față.
Dar cum să iei cuvântul, când superiorii tăi ierarhici erau de față și tremurau de frică?
(05:40) Ia cuvântul Ceaușescu: am auzit aicia rapoarte, chestii, socoteli. S-au făcut mari greșeli în reparația asta de după cutremur. Ați pus capitala la pământ! Ați făcut mai mult rău - voi, ăștia, proiectanții - decât a făcut cutremurul! (05:59)
Începe falsificarea realității. Ceaușescu face niște acuzații inventate, pentru a îmbrăca în legitimitate ordinul criminal pe care urmează să îl dea. Pentru a-și oferi o justificare.
(06:00) Ați scos din funcțiune magazinele capitalei, oamenii nu mai au de unde să cumpere alimente și haine și cele trebuincioase. (06:06)
Primul mit lansat este cel cu magazinele care trebuie mereu să funcționeze. Funcționarea magazinelor era, deci, mai importantă decât siguranța oamenilor din blocurile de unde funcționau acele magazine. Astăzi, legea 212/2022 permite funcționarea spațiilor comerciale în clădiri încadrate în clasa I de risc seismic, dacă aceste spații au mai puțin de 200 metri pătrați.
(06:06) Mi s-au plâns cetățeni! Au venit la noi și mi-au spus „nu ne lasă să trăim, nu ne lasă în pace!”. Cu ce drept pătrund comisiile astea în domiciliul oamenilor?? Încalcă constituția! (06:22)
(06:22) Am dat astăzi dispoziție la miliție și la procuratură, că dacă mai găsește vreo comisie ca asta care vine peste capul oamenilor și nu-i lasă să își vadă de treaba lor, să-i bage la închisoare! (06:34)
În înregistrarea needitată, Gheorghe Ursu explică cum, în acele zile, mii de oameni alergau de fapt disperați după inginerii proiectanți pentru a îi convinge să vină să le expertizeze locuința, să știe dacă e sigură.
Până în ziua de azi, principalul contraargument la consolidare este dreptul la proprietate prost înțeles. Vedem dreptul unora la proprietate ca fiind mai important decât dreptul vecinilor la viață, iar asta ne ține pe loc de ani de zile.
(07:34) În rezumat, să se termine toată povestea asta, la 23 august, capitala să fie curată, se fac reparații acolo unde este nevoie.. Unde e un stâlp rupt, se face acolo ceva.. În fine… (07:44)
Conform stenogramei, monologul lui Ceaușescu se termină, de fapt, cu mențiunea că ce a rostit acolo nu au fost sfaturi, ci ordine obligatorii și de partid și de stat și care trebuie executate în întregime.
Scrisoarea pe care Gheorghe Ursu a scris-o despre această ședință a fost citită pe post la Europa Liberă. Ani mai târziu, Securitatea l-a prins, l-a arestat și l-a torturat aproape două luni de zile, cerându-i să se dezică de scrisoare. Să spună că a luat bani sau că a fost plătit de americani să o scrie.
Duminică se împlinesc 39 de ani de la moartea lui Gheorghe Ursu. Era tot o duminică, iar el zăcuse 48 de ore într-o baltă de sânge în celula de arest, după o bătaie primită vineri seara, pe 15 noiembrie.
Gheorghe Ursu a preferat să își dea viața pentru ca noi să aflăm adevărul. Adevăr în umbra căruia trăim și azi.
Unul dintre motivele pentru care ne e atât de greu să reducem riscul seismic e tocmai acea ședință și modul în care Ceaușescu a blocat experții să-și continue treaba.
Povestea lui Gheorghe Ursu însă, nu e o poveste tragică. Este despre cum adevărul, odată spus, nu poate fi oprit. Și despre oamenii care aleg să spună adevărul, care ni-l aduc mai aproape indiferent de prețul plătit.
Lor le datorăm măcar gestul de a îi asculta și vă mulțumesc că astăzi l-ați ascultat pe Gheorghe Ursu. Spuneți și altora povestea lui!
