Sari la conținut

Oamenii Dreptății 2024 On Tour începe pe 11 aprilie la Suceava

Pe 11 aprilie de la ora 18:00 spectacolul Oamenii Dreptății are loc la Teatrul „Matei Vișniec” Suceava - un show cu povești autentice, teatru, muzică și poezie, despre ce și cine mișcă lumea! Vor urca pe scenă profesioniști din justiție, jurnaliști, pompieri, antreprenori, profesioniști din sectorul ONG, studenți și artiști.

Când te gândești la „(ne)dreptate” ce-ți vine în minte prima oară? Noi credem că dreptatea este egală cu suma oamenilor care cred în ea și care zi de zi o transformă în realitate prin alegerile pe care le fac atât în viețile personale, cât și în profesiile pe care le practică.

Sigur, știm că lumea nu este colorată doar în nuanțe de roz și că nedreptatea (ne) pune piedici de multe ori. De aceea, îți propunem un spectacol în care să faci cunoștință cu profesioniști în justiție, jurnaliști, antreprenori, pompieri, ONG-iști și tineri studenți care au experimentat multe ipostaze aduse de întrebarea „dreptate sau nedreptate?”, dar care nu renunță să creadă că lumea se poate schimba în bine cu fiecare om care pune umărul la asta.

Urcă pe scenă:

Cosmin Savu - jurnalist România te iubesc, ProTV cu o poveste despre jurnalism și înfruntarea fricilor
Emanuel Iavorenciuc - omul din spatele paginii Istoria pe răzătoare, cu momentul ,,Cum putem face din social media un loc mai bun”
Iustina Năstasă, avocat specializat în inteligența artificială, cu o poveste despre miturile care circulă despre juriști
Andrei Tetiva, realizator radio, cu povestea ,,Simt enorm și văd monstruos”
Alin Găleată - maior ISU Suceava, cu o poveste despre viața pompierilor după intervenții
Andreea Vîlcu - jurnalist Libertatea cu o poveste despre luptele pe care le ducem cu lipsurile pe care le avem
Oana Filip - community builder, cu povestea ,,Persoana I plural” despre cum se pot construi comunitățile sănătoase
Luca Ciubotaru, fondatorul Asociației Rădăuțiul Civic cu o poveste despre rădăcini și schimbare
Cristina Iacoban - antreprenor local (Cristine de casă) cu o poveste despre reinventare
Petra Caraciuc - studentă, cu povestea ,,Frica de mâine”
Loredana Urzică-Mirea, director executiv la eLiberare cu o poveste despre cum putem ajuta victimele traficului de persoane
Andreea Popovici - studentă, cu o poveste despre bullying
Diana Mardare, avocat, cu o poveste despre cum curiozitatea ne ajută în viețile personale și profesionale
Actorii Teatrului ,,Matei Vișniec” Suceava cu un moment de teatru
Paul Tihan (recital)

✨ Credem în forța poveștilor autentice și a adevărurilor spuse la scenă deschisă de oameni convinși că „se poate” și avem certitudinea că puterea comunității, construită și prin astfel de evenimente, este resursa la care putem reveni iar și iar.

Pe 11 aprilie, de la ora 18:00, te așteptăm la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava pentru o seară de povești spuse cu mult curaj, dar și multă vulnerabilitate, cu poezie, film scurt, momente de teatru și muzică. Biletele se găsesc pe Eventbook (link mai sus, în detaliile de event).

Produs de: Leaders for Justice, Asociația ArtViitor și Asociația INK - Innovation Needs Knowledge
Partener: Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava
Partener media: Radio România Cultural
Cu sprijinul: KAS Rule of Law Programme South East Europe
Producție, echipă foto-video și montaj: Bogdan Mihai Mocanu (altcumva.ro) alături de Gabriela Cișmileanu, Andrei Munteanu și Cosmin Ungurean
Identitate vizuală: Emilian Mocanu

//
La eveniment vor fi făcute fotografii, pe care Leaders for Justice le vor stoca și folosi în promovarea evenimentelor viitoare. Momentele vor fi înregistrate și transmise ulterior pe canalele de social media Leaders for Justice și Oamenii Dreptății.
//
Leaders for Justice este o comunitate de tineri juriști absolvenți ai celui mai important program de pregătire profesională a unei viitoare generații integre de profesioniști în justiție.

Acest site folosește cookie-uri

Pentru a-ți oferi o experiență bună de navigare, utilizăm fișiere de tip cookie. Dacă nu ești de acord cu utilizarea cookie-urilor, poți să îți retragi consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor prin modificarea setărilor din browser-ul tău.

Mai multe informații