Suntem o mână de juriști aici, pe scenă, și poate mai mulți în sală. Toți am terminat Facultatea de Drept. Deci facultatea de Drept, nu facultatea de justiție. Oare de ce nu se cheamă „facultatea de justiție”? Una din explicații ar fi că prin înfăptuirea justiției s-a urmărit mereu înfăptuirea dreptății.
Studiind dreptul ajungi să realizezi că adevărul juridic nu este, de multe ori, adevărul palpabil din lumea înconjurătoare și de multe ori nu este corect. Însă există un domeniu al dreptului care tinde mereu spre adevărul material, nealterat, spre realitate. Dreptul penal.
Sunt procuror și văd aproape zilnic povești care îmi arată de cele mai multe ori că între dreptate și nedreptate stă doar o alegere. Uneori inspirată, alteori nu. Să vă spun câteva povești.
Tatăl meu este un om care, deși a crescut la oraș, s-a ocupat mereu cu activități specifice zonei rurale. Adoră să crească animale și face asta undeva pe lângă oraș. Și, tot ca la țară, uneori au mai apărut certuri cu vecinii. Certurile au devenit aprinse și ura atât de mare, încât s-a lăsat cu bătăi. Odată, tata era împreună cu fratele meu când și-a căutat dreptatea, astfel că, fiind superiori numeric, nu au fost ei victime, ci făptuitori, suspecți, inculpați și, în final, condamnați pentru loviri sau alte violențe. Din fericire pentru ei, din fericire pentru noi, cu suspendare condiționată pe 2 ani.
Ioana are 21 de ani și mereu a fost un elev silitor. E la Facultatea de Sociologie și vara aceasta a reușit să își împlinească cel mai mare vis al ei: a intrat la Medicină, la București. În paralel, l-a cunoscut pe Victor, pe care îl și iubește foarte mult. A observat că Victor se ocupă să vândă tot felul de lucruri, printre care și niște prafuri „prețioase”. L-a confruntat și a aflat că sunt droguri. Multe, de multe feluri.
Victor o mai lua cu el când se întâlnea cu oamenii cărora le dădea aceste droguri. Uneori o ruga să păstreze pachetul în geanta ei, că el nu avea buzunare și nu purta genți. Alteori o ruga chiar să îi facă o favoare și să ducă ea niște pachete la câteva adrese, că el era la job. Ioana a fost arestată 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc, după care a mai primit încă 30. Motivul: l-a însoțit pe Victor la o cumpărare autorizată, adică atunci când folosim pe cineva care are o identitate inventată pentru a cumpara droguri de la cel bănuit ca vinde. Ioana l-a ajutat să transporte drogurile în geanta sa, că era iubitul ei. Așa mai făcea și cu țigările lui, sau cu o ciocolată, sau o doză de bere. Era ceva normal să pună în geanta ei una alta, chiar dacă erau ale lui. A pierdut începutul anului universitar la Medicină și de fiecare dată când am văzut-o, plângea.
Radu, campion național la patinaj viteză, obținea la 16 ani calificarea la Cupa Mondială de Juniori. Un adolescent al cărui viitor era previzibil. Sportiv de performanță, cu realizări remarcabile, pe care așteptai să-l vezi a Olimpiadă. În 2024 însă, la 24 de ani, era căutat de consumatorii de droguri pentru a-i cumpăra marfa. A fost formulat un denunț împotriva lui și denunțul s-a probat. El însuși a început să consume droguri la 19 ani, iar de la consum la trafic a fost doar un pas. Cocaină, marijuana, amfetamină, ketamină, g-uri, speed, crack, ecstasy, boabe, cristal – pe toate le putea obține Radu, așa că ducea o viață foarte profitabilă din punct de vedere financiar.
Prinderea lui în flagrant a fost o chestiune de timp și oportunitate. Radu este acum arestat și va rămâne așa câțiva ani buni. Este trimis în judecată pentru trafic de droguri de risc și mare risc, iar legea nu mai permite pedepse cu suspendare pentru traficanții de drog de mare risc. De la un bun exemplu în societate este privit acum ca un pericol pentru ea.
Lui Edi i-au plăcut mereu mașinile. Abia a așteptat să facă 18 ani, să își ia permisul și să aibă mașina lui, să conducă și să plece oriunde vedea cu ochii. Lucru care s-a și întâmplat. Îi plăcea să tureze mașina, să calce accelerația. Într-o dimineață, pe o stradă îngustă și păcătoasă din Brașov, a lovit cu mașina un băiețel de doar 8 ani. Edi era disperat. A fost bucuros să afle că avea doar 57 km/h viteză în momentul impactului, căci el obișnuia să circule cu viteze mult mai mari. În plus,, se pare că nu era nicio trecere de pietoni pe care el să nu o fi văzut. Copilul a apărut de nicăieri.
Doar că limita de viteză în zonă era de 30 km/h, iar el o depășise cu mult. Băiețelul a fost lovit grav, a fost spitalizat și a rămas cu sechele pe viață. Edi a devenit suspect într-un dosar penal. Apoi inculpat, trimis în judecată și condamnat pentru vătămare corporală din culpă.
Expertiza a arătat că, dacă ar fi avut o viteză de 40 km/h, mai mare oricum decât limita legală pe acel tronson de drum, ar fi putut evita impactul. Alegerea pe care a făcut-o – să nu respecte regulile de circulație, a schimbat cu totul viitorul. Și al lui, și al copilului de 8 ani.
Ce am înțeles eu din toate poveștile astea și alte zeci, de 12 ani de când sunt procuror?
Că încă există mulți tineri care nu au parte de o îndrumare corectă și care nu știu că viața, în special până pe la 30 de ani, te pune în niște situații în care trebuie să faci alegeri.
Simt că ar trebui să existe o mai mare deschidere spre zona de dezvoltare personală a copiilor noștri. Ei au nevoie să știe mult mai multe despre viață decât matematică și română. Au nevoie ca după ce termină orele de chimie și biologie, să înceapă orele de educație juridică, civică, psihologie.
Am văzut, repetat, că avem o nevoie reală ca ei să cunoască cum funcționează mintea umană, cum ne raportăm la mediul înconjurător și cum facem să nu ajungem, fără să știm, dincolo de lege.
Mi-aș dori ca profesorii să ne invite să ținem ore de educație juridică în școli. Să-i învățăm pe copii și despre drepturi și obligații, și despre ce înseamnă drogurile dincolo de formula chimică, și despre cât de ușor se poate trece bariera de la viața normală, la cea de suspect sau inculpat. Informațiile există acum peste tot. Dar cred, foarte tare, că întâlnirea elevilor sau studenților într-o conversație cu noi, profesioniștii din justiție, va duce în final la mai multe alegeri corecte.
Mi-aș dori ca elevii să afle cum cele mai bune și mai sigure alegeri sunt cele “drepte”/corecte, făcute nu sub presiune, nu cu furie, nu din răzbunare, ci cu responsabilitate, cu grijă față de celălalt, fără egoism. Sigur, în final pot alege conștient să încalce legea, dar asta să vină cu asumare. Cu înțelegerea cât mai completă a situației în care se pun.
