
Cristina: O să începem cu patru mărturisi ale unor femei colege în profesiile juridice.
1. SLIDE „Eram în instanță când un avocat adversar a comentat ca măcar să fi venit eu la alte termene ca să aibă ceva frumos la care sa se uite.” - C
2. SLIDE „Reprezentam un client bărbat într-un dosar de dreptul familiei, iar adversarul și judecătorul mi-au spus că sunt ‘o mamă care nu înțelege altă mamă’”. - A
3. SLIDE „Am fost rugată să fac anumite activități percepute ca fiind în general specifice femeilor (servirea cafelelor sau secretariat). Comentariile de la colegii bărbați când au fost puși sa facă aceleași activități erau de tipul „îmi iau fustă” sau „x-ulică face asta pentru ca e femeie”. M-au făcut sa mă simt inferioară și ironizată, redusă la abilitățile mele de a servi și de a fi o față plăcută pentru alți bărbați.” - C
4. SLIDE „Eram tânără și la începutul carierei mele de avocat cand am simțit puterea și abuzul partenerului bărbat. Am simțit că sunt discriminată atunci când, după revenirea din concediu de creșterea a copilului, nu am mai fost eu promovată ca manager, ci un bărbat. Am simțit că am fost discriminată pe motiv ca eu am lipsit crescând un copil și pentru ca sunt mamă.” - A
Egalitatea de gen. Unii cred că se referă doar la salarii egale, alții sunt de părere că este vorba de accesul egal la sistemul de sănătate, educație, la locuri de muncă sau vot. În realitate, egalitatea de gen înseamnă mai mult. - C
De exemplu, pentru femei înseamnă să nu fie omise de la strângerea mâinii în context profesional, când toți ceilalți bărbați din încăpere se salută astfel. Să nu fie reduse doar la corpul lor. Să nu fie tratate cu neîncredere și judecate pentru experiențele lor. Când ajung în poziții de putere, să nu fie ținta speculațiilor și a insinuărilor despre „cum” au ajuns acolo. Să nu asculte glume despre aparențele lor fizice.
Vedeți voi, sistemul de justiție nu este exclus de pe lista locurilor unde discriminarea de gen se întâmplă.
Experiențele din care am citat la început nu ne aparțin. Ele sunt parte din cele 28 de povești pe care le-am strâns în luna august de la avocate, consiliere juridice, judecătoare, procuroare și nu numai, despre discriminarea de gen pe care au observat-o sau experimentat-o în interiorul sistemului de justiție.
Problema este că discriminarea bazată pe gen nu este specifică doar sistemului de justitie, ci întregii societăți în care creștem și trăim. Din cauza sentimentului inconfortabil pe care ni-l creează, nu discutăm îndeajuns de mult despre cum acest gen de discriminare ne afectează pe toți, cei din sala asta și din afara ei. Iar astfel de situații devin un subiect tabu, nu o invitație la schimbarea reală a sistemelor pe care le alcătuim.
Rolul sistemului de justiție în acest ecosistem este să trateze victimele discriminării cu empatie și respect și să nu perpetueze prejudecăți și stereotipuri de gen. Însă noi ca profesioniști nu avem întotdeauna instrumentele necesare să gestionăm astfel de cazuri în mod eficient și empatic în raport cu victimele. Nu înțelegem cu adevărat trauma.
Și atunci apare în mod firesc întrebarea ce putem face? Cum putem contribui la diminuarea unei probleme care ne apasă pe toți? - A
Pentru noi, modul în care simțim că putem contribui este să construim împreună un sistem de justiție și o societate mai empatice. Astfel, am creat SAVVY, un proiect de educație și justiție privind violența sexuală, prin care pregătim viitoare generații de profesioniști din justiție să abordeze cazurile de violență sexuală cu mai multă empatie și înțelegere. 165 de studenți de la 7 universități din București au aplicat pentru prima ediție.
Vom aduce într-o singură sală studenți la drept și viitori polițiști împreună cu experți din domeniul juridic (avocați, judecători, procurori, polițiști, consilieri juridic) și social (psihologi și experți în egalitate de gen care lucrează în mediul ONG) ca să învățăm despre fenomenul violenței sexuale. Despre cum ne afectează propriile noastre prejudecăți în activitatea juridică. Despre cum ajungem să retraumatizăm, poate fără să vrem, victimele violenței sexuale prin conduita noastră ca profesioniști. Despre cum să devenim mai pregătiți să gestionăm astfel de cazuri. Despre cum putem comunica cu mai multă empatie și înțelegere ca să avem o justiție educată să vadă omul, nu doar procedura care i se aplică.
SAVVY este soluția noastră pentru o societate care nu tolerează discriminarea și care nu rămâne tăcută în fața nedreptății, însă nu este singura.
Vă invităm pe fiecare dintre voi să vă implicați activ în această schimbare, sub orice formă. Fie că vă informați mai mult despre ce înseamnă discriminarea de gen, că sustineți un ONG care ajută la diminuarea acestui de tip de discriminare sau că dați voce poveștilor care nu au avut încă curajul să se facă auzite. Poate să ne sprijiniți chiar pe noi și demersul nostru.
Asta este societatea pe care ne dorim să o construim: una deschisă, care vorbește despre cazurile de discriminare bazată pe gen, se educă în direcția asta și luptă pentru o justiție echitabilă și empatică.




