Anul ăsta am ales ca de ziua mea, pe finalul verii, să fac o drumeție din Brașov. Spre treptele lui Gabony mă pregăteam să-mi pun spray-ul de urs pe exteriorul rucsacului. Să fie la îndemână. Mă bucura ideea că împărțim, eu și urșii, un spațiu, pentru câteva ore.
Tot aici la Brașov l-am întrebat recent pe un cercetător în faună sălbatică cum facem să micșorăm prăpastia asta care se adâncește între cei care vor să „salveze” urșii și cei care nu vor să mai fie. Mi-a răspuns printr-o altă întrebare. „Tu de unde ești?”. Aha, București.
Înțelesesem unde bate. De la mine de-acasă era mai simplu să vorbesc despre conservare, că nu eu trebuie să trăiesc printre ei. Apoi s-a uitat spre Tâmpa și mi-a povestit despre un bârlog de urși care ar fi chiar pe-acolo, pe sub litere.
Mereu a fost complicat cu urșii, dar parcă nicicând ca acum, mai ales dacă te-ai uitat la știri vara trecută, după ce o fată a murit pe un traseu turistic din Bucegi, atacată de urs. Un traseu pe care eu am coborât de mai multe ori și noaptea.
Așa că am făcut un inventar a unde suntem și a ce știm.
Câți urși avem, până la urmă? Contează?
Nu știm exact câți urși avem – chiar dacă o estimare mai veche ne spune că 8.000, cei mai mulți din Europa. Însă nu au fost numărați științific. Un recensământ în curs, cu probe de fecale și păr din teren, ne va oferi date mai clare în 2025.
Asta nu ne va rezolva însă conflictele, spun experții. Pentru că nevoile și soluțiile locale variază – de la gestionarea deșeurilor, până la instalarea de garduri electrice.
Cum își schimbă ursul năravul și cât contează?
Știm că urșii își schimbă încontinuu comportamentul. Iernile sunt mai blânde, mai scurte, deci și ei dorm mai puțin. Hrana lor diferă de la o pădure la alta. Unele au rămas stufoase, din altele omul a tot tăiat și a scurtat bariera naturală dintre noi și ei.
Iar în orașele sau satele din preajma pădurilor nu avem cele mai bear-smart pubele pentru gunoaie. Multe se deschid ușor, sunt cățărabile, iar ursul se va obișnui și va profita mereu de asta.
Cum știm că avem tot mai multe conflicte cu urșii, provocate de ei?
Nu știm. Dincolo de cazurile om „versus” urs mediatizate la TV, există un singur studiu științific care a inventariat în 2019, conflictele om-urs brun la nivel global.
România avea cele mai multe conflicte din Europa – 131 –, dar în multe cazuri, omul e cel care s-a încăpățânat să alerge ursul care a mâncat o oaie sau o capră de la stână. Unii oameni iau și astăzi puii de urs din bârlog, alții încearcă să-i pozeze, să-i hrănească sau fac grătar în mijlocul pădurii.
Ce soluții ar mai fi, înainte să împușcăm urșii?
Prin proiectul de recensământ al urșilor este inclusă și realizarea unui sanctuar până în 2025, chiar în județul Brașov. Momentan avem unul, la Zărnești, care are aproape 150 de urși.
Mulți sunt salvați din captivitate, dar Zărneștiul a primit în ultimii ani și urși problemă din natură. Multe voci spun că relocarea nu e o soluție, că urșii s-au întors mai mereu de unde-au plecat. Doar că aici vorbim de un teritoriu împrejmuit, nu de permutări în păduri libere.
Cum motivăm, totuși, că împușcarea a sute de urși va fi cea mai bună soluție pentru echilibru în ecosistem?
Urșii bruni sunt strict protejați prin directive europene și sunt parte din motivele pentru care suntem fruntași la capitolul biodiversitate în Uniune.
Dar după cazul fetei din Bucegi am folosit o excepție legală pentru a decide să omorâm câteva sute anual, cu scopul de a controla mai bine populația. Înainte, doar cei periculoși, care se apropiau de gospodării, erau mutați sau omorâți. Cam 100 pe an.
Prin măsura de împușcare spunem că menținem controlul unei specii care, într-adevăr, are populația într-un „trend crescător”, spun experții. Argumentăm că le curmăm suferința. Adică îi salvăm de la moartea lentă – ca în cazurile de braconaj care implică lațuri sau otrăvuri, când oamenii vor să-și facă dreptate singuri. Bașca, aducem și bani în bugetul la stat.
Teoretic, pentru un urs care va fi vânat de cineva din afară, vor intra în bugetele Ocoalelor mii de euro – ceea ce va mai echilibra lipsa fondurilor de care ar fi nevoie pentru intervenții prelungite.
Dincolo de măsura în sine, nu știm exact cum ne vom organiza în teren pe termen lung sau cum vom măsura rezultatele. Nu știm câți urși ne vor ieși la numărătoarea promisă pentru 2025. Știm însă că rămâne teamă în jur. Când ursul ți-a mâncat singurul porc ce trebuia să ajungă pe masa de Crăciun, n-ai în cap conservare. Așa că pe asta știm că ne bazăm azi – pe o promisiune de echilibru.
Și pe-un spray de urs, în drumeții.
